Curucucu Paloma April 13, 2008

Cu drag, in cinstea domnului care canta in Cantina Mariachi din Mall. Ar trebui sa o incercati…

Cuuuucuuuuruuucuuuucuuu

Nu te supăra… Unde-i Intercontinentalul? February 18, 2008

După un seminar scurt într-o sală de curs îngheţată, se simţea nevoia unui ceai cald cu aroma de vanilie.

Nu e loc mai bun pentru aşa ceva decât în ceainăria Rendez-Vous, de la Universitate (mulţumesc Tina pentru iniţiere), aşa că ne-am îndreptat înspre acolo. Două fete cucuiete, singure pe stradă, pe la ora 19:30 - nimic bizar. “La fântână” la Universitate, se ştie, e locul de intâlnire preferat de mulţi. Se pare că nu e locul preferat doar să stabileşti o întâlnire cu cineva, ci să şi creezi întâlniri. Treceam în grabă, tăind gerul care ne învineţise mâinile când auzim o minunată voce bărbătească:

“Fetele… nu vă supăraţi…”

Noi de obicei nu ne supărăm, aşa că am încetinit puţin pasul- poate omul avea ceva important de zis. Şi într-adevăr avea:

“Fetele… nu vă supăraţi, ştiţi cumva unde este Intercontinentalul?”

Eeei bine, când eşti vis-a-vis de una din cele mai luminate şi cunoscute clădiri din Bucureşti, da- e metodă să atragi atenţia.

Bună replică de agăţat, păcat că nu iese întotdeauna. Altele mai ştiţi?

Dimineaţa, mă doare Bucureştiul January 24, 2008

Ora 7. Dimineaţa! Pornesc cu paşi nu grăbiţi, ci adormiţi, prin negură, spre examen. Am ghinionul ca în drumul meu zilnic spre metrou să întâlnesc numeroase instituţii de stat. La naiba, nu le-am observat niciodată mai bine decât în dimineaţa aceea.

Primul pas îl fac într-o baltă. Plec cu o cizmă udă şi murdară, încrezătoare, mai departe. Prima oprire: un oficiu al Poştei Române. La uşa ei, deja făceau rând patru bătrâni, zgribuliţi de gândul că poate nu îşi mai apucă pensia, că poate un minut întârziere le-ar fi furat de sub nas binemeritatul loc întâi la coada pentru bani de pâine şi pastile. Un moşuleţ stătea aproape lipit de uşa poştei, arătând în stare să îşi apere locul cu viaţa. Plecase cu un gând, şi avea să îşi ducă misiunea la capăt.

Metroul era aproape de mine. Dar aveam să mai fac o ultimă oprire: la un Internet Cafe de cartier dotat cu imprimantă, să printez un proiect nenorocit. Când zic Internet Cafe de cartier, vă rog să vă imaginaţi ce înseamnă asta în adevăratul şi profundul sens al cuvântului “cartier”: o locaţie sumbră, calculatoare vechi şi depăşite de mult, o atmosferă îmbibată de miros de alcool, mizerie şi fum de ţigară. Un administrator care nu înţelege ce e aia un client şi ce înseamnă graba. La vreo două calculatoare nişte distruşi adormiseră cu capul pe tastatura îmbâcsită. La trei calculatoare erau oamnei treji: un puradel( da! unul din cei care are 7 fraţi acasă şi vă cere bani la metrou) şi doi poliţişti care se uitau extraordinar de curioşi la cum funcţioneaza jocul FIFA. Odată expirat timpul (ce noroc pe mine să fiu prezentă şi la acest eveniment) copilul începe să se roage de admin să îi mai ofere încă 1o minute… Nu de alta, dar vrea să îi arate “domnului poliţist” cum poate el să spargă codul datei de baze a Poliţiei Române. Am plecat de acolo cu un gust amar spre acru dar sigură: Poliţia e în acţiune.

Destinaţia: metrou- era şi mai aproape. O ultimă “oprire” a fost Policlinica din colţ de stradă. Aici se adunaseră alte câteva persoane, în aşteptarea de reţete compensate, de medicamente, de sfaturi, de atenţie…

…sunt sigură că printre ei se afla măcar unul din bătrânii de la Poştă…