Mica si a nimanui.

Ana s-a trezit speriata din cauza unui cosmar ciudat, din acelea pe care le urasti cel mai mult… din acelea in care realitatea e acolo… in care stii ca dormi si vrei cu tot dinadinsul sa te trezesti sa pui capat fosnetelor de pe langa tine si oamenilor dragi tie care parca au innebunit, care sunt peste tot in jurul tau si nu intelegi de ce iti vor raul. Iti simti maini pe tot corpul, si nu le poti opri.

Atingeri sacadate…nu te lasa in pace… te acopera, te nelinistesc. Iti fosneste ceva foarte tare in ureche, si desi stii ca e doar un vis, ti-e frica sa ridici mana sa inlaturi zgomotul… Macar de ti-ai pune o perna peste urechi, sa nu mai auzi…. Deshchizi ochii prin somn, si vezi imaginea peretelui din fata ta, exact asa cum l-ai lasat atunci cand te-ai culcat. Ai o speranta ca te-ai trezit si ca s-a terminat totul, cand simti iar o mana cum te bate pe umar… sacadat, incet, dar vocea ciudata de pe fundal te inspaimanta si nu vrei sa te intorci. Realizezi ca visezi.

Ana, trezeste-te… Trebuie sa te trezesti…

Incerci sa iti misti corpul, intr-o miscare frenetica, numai de dragul de a scapa… Si iti dai seama ca nu poti.  Senzatia de corp paralizat te inspaimanta si vezi cum persoana din camera se apropie mai tare de tine si fosneste din ce in ce mai tare, mai aproape, aproape ca simti fosnetul in piele… Reusesti.

Te-ai trezit, si tremuri inca la gandul ca poate inca nu te-ai trezit. Din fericire camera goala, si fosnetul a disparut… Numai lacrimile care iti curg pe obraz si o mana amortita sunt semnele ca ai fost acolo, si ca ai suferit, si ca te-ai speriat. Si trimite Ana spasita la 2 dimineata un mesaj timid cu”Dormi?”, incercand sa gaseasca in cineva legatura cu realul, unde sa gaseasca liniste si asigurarea ca a fost doar un vis. Ar fi vrut ea sa fie luata in brate, ca e alintata de fel, dar a fost primita cu indiferenta si amuzament….

Si-atunci Ana s-a bagat inapoi in pat, cu o lacrima in coltulul ochiului si in continuare cu spaima de fosnet…

Ei, papuci…

Există oare vreo lege care să explice cum să te desparţi de partener? Vreun cod de etică şi de morală care să îţi interzică să faci anumite lucruri, sau să arunci nişte cuvinte în vânt când vine marele moment al aruncării papucilor în făţuca plângăcioasă? 

Dacă nu există, ar fi păcat să fie inventat.

Există atâtea moduri de a te despărţi de cineva şi atâtea motive, încât îngrădirea acestora ar duce la motivul plictiselii de despărţiri. Atâtea moduri şi motive, iar mintea noastră creaţă de animale sociale dornice în continuu să ne împerechem nu foloseşte decât clişee, banalităţi şi veşnicul “It’s not yooouu… it’s me”. Veşnicul şi atât de hollywoodian încât în română mi se pare că sună foarte prost.

Cum poţi să te desparţi?

Împânzeşte-i casa cu bileţele. Bileţele pe care să scrii toate motivele pentru care vă despărţiţi, ca să nu te întrebe de 100 de ori. Dacă e un singur motiv, scrie-l pe ăla… de mai multe ori.

Du-l în parc. Zi-i că te duci după vată de zahăr şi lasă-l să te aştepte. Mult.. 

Aranjează-i o întâlnire cu altcineva. Ieşiţi în oraş, spune-i că relaţia voastră nu mai mergee.. dar că i-ai adus înlocuitor.

Scrie-i. Cu marker pe piele. “Nu te mai vreau”… în câteva zile se va spăla şi de urme de marker şi de urme de tine.

Du-l în club. Pune o tipă să stea pe lângă el şi apoi fă crize de gelozie.  De aici, cearta şi despărţirea decurg de la sine.

Cumpără-i o carte. Despre cum să treci peste despărţirea de partener. O să te întrebe inevitabil “de ce?”. Well… there is your chance.

Du-i un pachet de şerveţele nazale. La fel ca şi la carte… pentru suferinţa de după.

Prefă-te că ştii să citeşti în palmă. Citeşte-i că se va despărţi în ziua respectivă de persoana cu care e…şi acţionează. Valabil şi pentru cititu’n stele.

Laudă-te cu ultimul tău post de pe blog. Inevitabil va citi, şi va afla că a fost părăsit. Eventual după ce toţi ceilalţi prieteni şi-au exprimat “condoleanţele” în commenturi.

Păi nu? Dacă, după părerea unora discuţia de despărţire nu are rost să aibă loc face to face şi este overrated.. atunci de ce să o înlocuim cu un banal telefon, sms sau mail? Măcar să ne ieşim din tipare de tot…

Tu cum te-ai despărţi?

Şi ne-am câştigat independenţa…

Am fost întrebată ce reprezintă pentru mine o femeie independentă şi am fost prinsă cu garda jos şi cu temele nefăcute.

Ce-o fi această anomalie a naturii?

Azi am plecat de la serviciul pe care l-am obţinut şi păstrat prin propriile puteri, am făcut cumpărături într-un supermarket de lângă, am plătit din banii câştigaţi şi am ajuns în apartamentul meu, pe care m-am descurcat să îl găsesc, să îmi plătesc chiria şi facturile…

Am desfăcut o portocală şi împinsă de aromă m-am apucat să scriu despre independenţă.  :) Iar independenţa mea s-a terminat odată cu portocala şi odată cu ce am scris mai sus.

E toată independenţa pe care am dobandit-o până acum, şi e aproape maximul independeţei pe care, după părerea mea, poate să îl obţină o femeie de 21 de ani. Independenţa faţă de părinţi şi de nişte reguli nescrise şi stupide de multe ori.

În rest, dacă vrei, sunt al dracului de dependentă. Sunt dependentă de aroma cafelei dimineaţa, de crema cu aromă de ciocolată, de nebuna de sub mine din cauza căreia nu fac duş prea târziu, de conversaţii interminabile cu prietenii apropriaţi, de internet, de calciu, de muzică, de râset, de afecţiune, de sărut…şi aş putea scrie până mâine…

Pe măsură ce trăieşti scapi de dependenţa faţă de anumite lucruri, dar găseşti mereu alte şi alte lucruri pe care ţi le doreşti şi care sunt din ce în ce mai greu de obţinut. Până mori eşti dependent.Orice ai susţine, orice ai face şi orice ai avea.

Până să mai strigi din nou că eşti o femeie independentă, gândeşte-te întâi fără câte din lucrurile din viaţa ta care îţi fac plăcere şi îţi pun un zâmbet inocent pe faţă ai putea trăi…

Dacă nu găseşti niciunul, şi eşti „fără de cusur” la capitolul dependenţă aş vrea să te cunosc.
Ca să ştiu de cine îmi pare rău…

Se sărută.

Ea izbucneşte în plâns şi într-un urlet pierdut …

“Nu, nu pot…”

El izbucneşte în disperare…

“Atunci măcar dezleagă-mă de tine, să te pierd şi să te uit”

“Pentru noi, iubitule, nu există odihnă.”

Pentru ei nu există dezlegare. Între lemnele putrede vor continua să se audă, vor continua să simtă. Pentru ei nu există alin.

Femeile sunt egoiste. Te vor şi nu te vor, te vor să fii, te doresc şi in acelaşi timp nu… te doresc pierdut de ele. Te vor, dar  nu îndeajuns de mult…  dar nici nu te pot îndepărta.

Femeile sunt dependente. De tine. De sentimente şi de sentiment, de dragoste şi ură, de plăcere şi agonie, de încântare şi sictir, de fericire şi de mizerabilitate, de mângâiere şi de muşcătură, de privire şi de ignoranţă.

Da… toate astea sunt cu “ŞI” la mijloc. Pentru că femeile pe undeva, cândva, ştiu ce vor, dar nu îşi dau seama… Şi atunci intervine plăcerea sadică de a alege să treacă prin toate stările, au plăcerea sadică de a se simţi nemulţumite dacă primesc doar partea aia…  atât de banală de dinainte de “şi”.

Până într-un punct. Şi apoi?

Man Alone ?!

If a man is standing in the middle of the forest speaking and there is no woman around to hear him…is he still wrong?