dependenţă June 8, 2008
Ne uităm după ei pe stradă. Tragem cu ochiul când suntem la facultate, la birou, la cafenea, pe Hi5, la rând la supermarket. Sunt peste tot în vieţile noastre şi îi căutam neîncetat, chiar şi pe google.
Suntem oare dependente de ei?
Cineva mi-a spus că dependenţa asta de bărbaţi ţine de caracterul slab sau tare al fiecărei femei, de gradul de inteligenţă, de capacitatea de a se descurca singură în societate. Dar este vorba de o dependenţă socială? Dependenţă de simplul fapt de a răspunde întrebării: ”Ai pe cineva?” cu DA, dependenţă de a avea un partener la un eveniment la care participi, sau este vorba de o nevoie internă, de inimă albastră, nevoia de pur şi simplu cineva alături?
O prietenă mi-a zis clar că avem nevoie de ei pentru sex. Deşi superficial, adevărat. Dar oricât de rotunde s-ar da, eu nu am cunoscut până acum o femeie să se rezume la atât. Sexul la o femeie prinde alte înţelesuri: include cina şi floarea de dinainte şi alintul de după…. De aici apar discrepanţele… E vorba de percepţii.
„Eu am văzut femei plângând după barbaţi. Aşa ceva e inadmisibil” îmi spunea un taximetrist într-o noapte târzie. Ideea era că femeia, în concepţia lui, este cea care alege, ea e cea care are puterea deplină în începerea (în primul rând) unei relaţii, pe principiul că „el proune, ea refuză”, fără reciproca valabilă. Se spune că avem puterea la capitolul acesta, problema este că e imposibil să ne creăm dependenţa numai şi numai de persoanele potrivite/ accesibile/ interesate. Dacă am face asta nu ne-am mai numi femei.
Sunt sigură că dependenţa asta există, chiar dacă ne este greu să recunoaştem, atât din punct de vedere sentimental cât şi social. Oricât de feministe ar fi unele… oricât de revoltate împotriva bărbaţilor, există întotdeauna nevoia de avea un bărbat lângă tine, fie el prieten, iubit, frate sau tată.
Happy now? I am addicted to you.
