Încerc

Mum said I could!

Lasă-i să te sinucidă May 29, 2008

Filed under: Aberez: — irinush @ 5:25 pm
Tags: , ,

Zilnic primesc zeci de mail-uri şi ppt-uri despre viaţă, despre prieteni, despre priorităţi şi alte asemenea. Mi-e plin mail-ul de sfaturi înţelepte şi de modalităţi de îmi face viaţa mai frumoasă. … teorii sunt multe.

Am primit mail-ul de mai jos de la nenumărate persoane. Eu nu dau îl dau mai departe, că nu îmi place să fac spam aiurea, dar îl pun aici… să fie pentru ei şi pentru mine. Să fie pentru cei care nu mai au timp să iasă la bere, pentru că vezi dragă Doamne, au programul încărcat. Să fie…

Pentru prieteni îţi faci timp.

Lasa-i sa te sinucida!
Patrick Andre de Hillerin

Salut prietene! Ce faci? Ai putin timp liber?

Aaa, esti ocupat…

Inteleg. Deci nu iesim la o vorba in parc, pe banca, cu berea in mana…

Ei, iarta-ma. Stiu ca ai treaba si eu te retin cu maruntisurile mele.

Stiu, nu mai trebuie sa-mi spui.

A propos, ai vazut ce soare misto e azi afara? Ai vazut cat e de misto?

Stiu, n-ai avut timp. E drept, tu ai mult de munca, ai responsabilitati.

Iarta-ma, prietene, iarta-ma!

Da’ ieri? Ieri ai vazut ce vreme naspa?

Uitasem. Nici ieri…

Stiu, sunt aberant cu cicaleala asta. Asa e, unii muncesc din greu, iar altii o freaca.

Ai dreptate. Ar trebui sa-mi iau si eu un job adevarat, bine platit, cu responsabilitati, cu termene limita foarte stranse etc, etc.

Ai dreptate. Ar trebui sa-mi iau asa ceva. Iti promit ca, cu prima ocazie, o sa ma interesez. Zi-mi, te rog, ce sa caut.

Ce sa caut? “Pachet salarial atragator”, “lucrul intr-o echipa tanara si dinamica”, “mediu creativ”, “posibilitatea unei cariere stralucitoare”?

Si cum sa ma prezint la interviu?

La costum?

Ala de la BAC merge?

Nu? Atunci ceva de la Zara?

Poate…

Ce sa spun?

Ca sunt deschis oricarui challenge, ca sunt o persoana competitiva, ca sunt creativ si ca ador lucrul in echipa?

Cam asa, nu?

Da’ platesc bine, nu? Aha, salarii bune, de multinationala…

Ce-i aia?

Firma care are filiale peste tot in lume si lucreaza cu aceiasi clienti, drept pentru care si-a deschis filiala si aici?

Deci asta e o multinationala…

Nu, ca nu stiam. Si programul cum e?

Cum zice in ziar, “flexibil”?

Aha, si ce inseamna flexibil? Ca vii cand vrei tu si pleci cand vrei tu, daca ti-ai terminat treaba?

Nuuu?

Pai ce, atunci?

Cum adica: vii la ora fixa si iti arati flexibilitatea de a sta peste program?

Macar te platesc pentru ore suplimentare?

Nu te platesc? Pai de ce?

Ca nu e in politica companiei?

Si atunci de ce faci ore suplimentare? Asta e in politica companiei?

Asa, adica aici e…

Am inteles. Deci castigi bine.

Ma rog, foarte bine.

Daca asa numesti tu un salariu confidential…

Hei, stai, ca nu te iau peste picior. Ziceam doar ca un salariu confidential inseamna, mai nou, un salariu bun.

Si daca te mai ajuta si ai tai cu ceva bani, chiar ai putea sa o scoti la capat in fiecare luna.

Nu, ma, nu, nu fac misto, da’ daca nu-mi zici cat castigi…

Stiu ca ai masina de la serviciu, ai laptop, ai telefon. Dar mai stii cand ai vazut ultima data alta lumina decat cea de neon?

Cam inainte de angajare, nu? Misto, ce sa zic.Si-acum hai sa vorbim serios. Stii, prietene, ca ai niste drepturi? Stii, nu?

Cica, in conformitate cu legislatia tarii unde traiesti (!) si lucrezi, programul tau de lucru e de maxim 8 ore pe zi? Stiai ca orele suplimentare se platesc dublu? Stiai ca ai week-endul liber (sambata si duminica)? Stiai?

Aha, si daca stiai, de ce accepti toate conditiile lor fara sa cracnesti?

Doar pentru ca vrei sa avansezi? Pentru ca vrei sa fii un tanar (parul alb, dintii slabi, vlaga lipsa la doar 30 de ani) de succes? Doar pentru asta? Pentru ca vrei sa fii fruntas la oras?

Beton. Dar pot sa-ti spun ceva?

Stii ca refuzul tau de a trai o viata normala (program inflexibil, ore suplimentare platite, week-enduri libere, iubita/sotie, copii, timp liber, dragoste, sentimente, viata, ce mai)
inseamna ca refuzi si altuia sansa de a avea o viata?

Stii ca respire aerul unuia care chiar vrea sa traiasca? Stii ca mananci mancarea unuia care chiar are nevoie de ea? Stii ca apa plata pe care o sugi din bidonul companiei ar prinde foarte bine unuia caruia i-ar folosi la supravietuire?

Stii ca fu**i (rar, ce-i drept) femeia care, daca nu te-ar fi cunoscut, ar fi avut parte si de placere, nu doar de pie-chart-uri?

Stii ca esti un impostor, prietene? Zi: stii?

Stii ca ai tai nu te-au nascut sa fii un robotel? Stii ca-si doreau un copil care sa-i sune de ziua lor, de Craciun, de Pasti?

Stii ca, de fapt, pe nimeni nu intereseaza ca tu lucrezi pentru compania x, cu profituri de z miliarde?

Chiar stii?

Nu, prietene, habar n-ai.

Da’ habar n-ai. Altfel, nu-i lasai pe aia pentru care lucrezi sa te sinucida lent, dar sigur. Sa-ti fie tarana usoara, prietene, si, daca tii mortis, sa-ti fie de la Decoflora, ca doar n-ai muncit de pomana pana la 32 de ani!


 

Liftul de la etajul 10 March 28, 2008

Filed under: Things I Like — irinush @ 11:45 pm
Tags: , ,

Mi s-au lungit zilele. Am impresia că am o zi lungă ca de vară şi totuşi, parcă nu mai am timp de nimic. Mă trezesc, plec şi mă întorc. Seara, târziu, liftul e de fiecare dată când vin, la etajul 10. De ce? Fiindcă la etajul 10, într-un apartament mare stau două nebune. Două nebune care vor să cucerească lumea şi vor deodată: Andreea şi eu. Două prietene care îşi pierdeau nopţile povestindu-şi toată viaţa, ba chiar şi lucrurile care li se întâmplau amândurora - pentru că eram de faţă. Acum avem amândouă joburi şi responsabilităţi…şi alte cercuri… şi alţi oameni…langamine.jpg

Acum ne sunăm să ne vedem la o cafea în oraş. Ne sunăm să ne întrebăm ce mai facem şi dacă mai trăim. Ne sunăm să ne întrebăm: Auzi, da’ tu de când nu ai mai fost pe acasă? Şi da, locuim în continuare în acelaşi apartament. Şi îmi dau seama dacă sunt eu norocoasa care ajuns prima acasă sau ea, în funcţie de etajul la care s-a oprit liftul ultima oară.

Ne bucurăm când prindem acea zi frumoasă în care ne sincronizăm şi chiar ne vedem la faţă şi mai povestim câte una, câte două. Şi scoatem de 3 ori pe minut fraze de genu: “Haide mă… Nu ţi-am spus? Cum să nu îţi spun aşa ceva?!

Ei bine… Nu mi-ai spus. Şi nu mi-ai spus că Bucureştiul şi serviciul şi facultatea îmi mănâncă timpul, şi că nu poţi chiar să le îmbini şi să le ai pe toate, şi nici că o să ajungem să ne facem programări şi planuri să ne mai vedem prietenii. Şi nu mi-ai spus că o să simt satisfacţii mari pentru lucruri poate mici, dar nici că o să mă şi doară. Dar mulţumescu-ţi că mă asculţi spunându-le acum, şi mulţumescu-ţi pentru sâmbetele şi nopţile rare în care te mai văd şi mai depănăm poveşti la o cană de 3 în 1.

Când am ajuns eu acasă, liftul era la 10… You lucky one, azi mi-ai luat-o înainte…