Mica si a nimanui.

Ana s-a trezit speriata din cauza unui cosmar ciudat, din acelea pe care le urasti cel mai mult… din acelea in care realitatea e acolo… in care stii ca dormi si vrei cu tot dinadinsul sa te trezesti sa pui capat fosnetelor de pe langa tine si oamenilor dragi tie care parca au innebunit, care sunt peste tot in jurul tau si nu intelegi de ce iti vor raul. Iti simti maini pe tot corpul, si nu le poti opri.

Presa tradițională vs. presa online. 2020

I think there is no doubt that growth in electronic media is the future, but there is still a future for print.” Larry Killman, World Association of Newspapers

Internetul cu siguranţă a adus o mare schimbare în ceea ce priveşte circulaţia ziarelor, rapiditatea transmiterii unui mesaj, unei ştiri, unei noutăţi. Există, se pare, o bătălie continuă între clasicul ziar de hârtie şi multitudinea de portaluri care reunesc într-o pagină web toate ştirile şi publicaţiile. Este până la urmă o bătălie între stiluri de viaţă: între a răsfoi paginile unui ziar abia imprimat, a savura mirosul de hârtie şi cerneală şi a sorbi o cafea dimineaţa, sau tipicul omului care prima oară când se trezeşte, renunţă la romantismul dimineţii, porneşte computerul şi verifică online ultimele noutăţi, ştiri, etc.

Care sunt diferenţele între cele două stiluri şi ce diferenţiază mai exact presa online de presa tradiţională?

În primul rând, presa online nu are spaţiu limitat de stocare. În pagina online a unui ziar, nu ai limitări de pagini, nu ai limitări de spaţiu pentru poze. Articolele pot fi astfel, în mediul online, mai complete, susţinute de legături către alte publicaţii, către alte păreri pe această temă, către studii de caz, cât pot fi deasemenea susţinute şi de mai multe imagini şi filmări.

Informaţiile în presa online, ajung deasemenea mai rapid la cititor. Majoritatea publicaţiilor zilnice au un termen limită până la care pot trimite la publicare varianta finală a ziarului, pe când această limitare nu există în online, publicaţia putând fi adusă la curent cu ultimele noutăţi în orice moment din zi şi din noapte.

În al doilea rând, presa online are marele avantaj de a permite interacţionarea între cititorii articolelor prin intermediul comentariilor pe care le pot lăsa fie la anumite articole fie pe forumurile de discuţie, special create pe diverse teme din presa zilnică. Se încurajează astfel crearea comunităţilor şi împărtăşirea opiniilor într-un mediu online, neutru, unde ai ocazia să discuţi despre un subiect nu doar cu colegul de serviciu sau vecinul, ci cu toţi oamenii dintr-o ţară sau chiar de pe planetă, după caz.

Presa tradiţională consumă mai multe resurse, de mai multe feluri, şi implicit costă. Presa online este eco-friendly şi este gratuită. Un mare avantaj pentru viitor pentru presa online este că aceasta este ecologică: nu consuma hârtie sau cerneală şi nici nu are nevoie de atâtea resurse umane, ci practic, odată ce site-ul web există, doar de editori. Pe de altă parte, pentru presa tradiţională trebuie să faci minimul efort de a te duce până la un punct de presă, să scoţi din buzunar o anumită sumă de bani, în funcţie de publicaţie, şi eventual apoi, să ai grijă să reciclezi ziarul. Jurnalismul a fost susţinut până acum de existenţa acestui cerc vicios în care audienţa plătea pentru ştirile pe care le dorea, vânzătorii de publicitate plăteau să atingă un anumit target, iar agenţia de presa făcea profit din care plătea jurnaliştii, iar societatea beneficia astfel de informaţii. Ajungerea presei în online a rupt acest cerc, acum fiind nevoie de mult mai multă creativitate şi mai multe idei ca să se poată menţine acelaşi suport pe care s-a făcut jurnalism de calitate atât timp.

Cu toate avantajele enumarate până acum ale presei online, presa tradiţională îşi va mai găsi mult timp de acolo utilitate în viaţă omului contemporan. Veşnicul grăbit spre birou, va prefera întotdeauna să cumpere repede de la vânzătorul de ziare preferat publicaţia care îl interesează şi pe care să o lectureze în mijloacele de transport în comun. Călătorul cu trenul, oamenii de pe plajă, studenţii în timpul cursurilor, toţi vor găsi plăcere în a lectura revistele cu subiectele favorite, fie că sunt ele de afaceri, sau de modă, sau tehnologie, etc.

Toate acestea fiind spuse, consider că dispariţia presei tradiţionale este mai mult un subiect despre dacă lumea, până în 2020 îşi va schimba stilul de viaţă atât de mult încât să renunţe la micile obiceiuri gen asocierea ziarului de dimineaţă cu o cafea, sau la nevoia de a îţi folosi într-un mod util şi plăcut timpul pe care îl petreci între casă şi birou.

Eu nu cred.

If I only could, I’d set the world on fire

Studentie anul 3. Minunata vreme de a nu te duce la scoala, de a te ocupa de licenta, si de alte muultte lucruri care ti-ar putea ocupa timpul atat de frumos.

1. Dar nu, nu si la noi. Noi avem prezenta obligatorie la cursuri. Pe ultima suta de metri, nu suntem bagati in examene daca nu mergem la cursuri, daca nu suntem activi la seminarii si daca nu facem 10 proiecte obligatorii si de cate 100 de pagini.

Azi am mers regulamentar la curs. Un curs pe care il tine un profesor agramat si care nu e capabil macar sa pronunte corect numele materiei pe care o preda. E o durere sa fiu prezenta acolo, dar strigarea listei de prezenta si gandul ca poate nu intru in licenta ma fac totusi sa pierd 2 ore desenand oite pe foi. Acelasi lucru, il fac din obligatie sute de studenti. Toti in aceeasi sala. Astazi a trebuit sa stau pe scari, ca sa imi iau o nenorocita de prezenta. Pe scari…2 ore. Metafora invatamantului romanesc: profesorul agramat si studentul supus si ascultator. Supus pana la stadiul de a isi tranti fundul pe o scara mizerabila dintr-un amfiteatru care nu mai are toate scaunele intregi…

2. Am plecat nervoasa si m-am urcat in autobuzul care sa ma duca incet, foarte incet, dar sigur spre casa. S-au urcat 3 “pute verzi” pe ritm de “chica-laca-cichi-cia” si au inceput sa urle in autobuzul relativ gol, de parca ar fi interesat pe cineva rimele lor de prost gust, pline de organe genitale. As fi putut trece usor peste daca nu:

“Bai c**e, m-am apucat maaa, de scoala de soferi. Sa vezi ce m-a laudat instructoru. Ce maanevre faceeeam baaah. Pana mi-a murit motoru’ si m-am c***t pe mine de frica, baaa. Is muci ba.”

“Pai si ce faci c**e la examen?”

“Ehhee, ba p**ica, mi-am aranjat baai, ca altfel nu iau. Nu am io timp sa invat legile alea. Ma duc asa, ca smenaru’ la domn politist si-i zic sa ia p**a baah. Si apoi vrrrum vrrrum prin oras”

Vrrum vrrrum pana da intr-un copac. Si din cauza acestor oameni o sa vedem peste cateva timp mame plangand la stirile de la ora 5: “Un tragic accident de masina”. Accidentul nu e in sinea lui tragic, existenta oamenilor astora e tragica. Prostia lor e tragica. Si ignoranta. Si nesimtirea. TRAGIC.

3. Cobor regulamentar in cea mai apropiata statie de casa mea. Ma duc la fel de regulamentar la cel mai apropiat magazin sa imi cumpar o paine si un pate cu ultimii bani din buzunar. Intra 4 tiganci mici si una mare… Primul lucru pe care il rostesc : “faaah, mancati-as gura, faa, au camere… ce p***a ta facem?” Si te mai intreb de ce totusi oamenii ca ei nu more dom’ne de foame. Io-te d’aia: ca nu-s peste tot camere de luat vederi.

Simteam cum mi se urca sangele in cap si fierbe. Tremuram de draci si creierul imi zvacnea dupa 20 de minute in care am auzit si rasauzit toate injuraturile din lume, spuse in cele mai vulgare si scarboase moduri.

3. Ajung acasa, ma minunez de facturile din posta si in plus, de biletelul din usa. Biletel de la administrator “Va rog sa ma sunati”. De ce? E simplu… mi-am permis sambata seara la ora 23:00 sa rad mai tare decat prevede legea blocului. Am fost sunata bineinteles pentru atentionare de iubiti vecini, am primit vizite a doua zi… Mi se reproseaza ca gatesc noaptea. Ca ajung tarziu acasa. Ca ma spal la orele tarzii la care ajung acasa… ca nu “ma misc usor prin casa”… ca rad prea tare. Ma scuzati, domnu’ administrator… am voie sa respir? Sau numai intre orele 10:00 si 21:00 ?

Oameni plictisiti. Oameni prosti. Oameni nesimtiti.

Imi cer scuze eu, pentru multele cuvinte cu **** pe care le-am folosit, dar nu aveam alta metoda de a reda vulgaritatea unor asa zise fiinte omenesti si nici furia pe care o simt acum pentru astfel de oameni. Si desi nu e stilul meu deloc, multumesc deloc-gri ca mi-ai adus la cunostinta aceasta piesa (si asta un pic vulgara) care se potriveste de minune cu starea mea de acum, si le-o dedic LOR: Fara numar, fara numar, bai c***e

Ei, papuci…

Există oare vreo lege care să explice cum să te desparţi de partener? Vreun cod de etică şi de morală care să îţi interzică să faci anumite lucruri, sau să arunci nişte cuvinte în vânt când vine marele moment al aruncării papucilor în făţuca plângăcioasă? 

Dacă nu există, ar fi păcat să fie inventat.

Există atâtea moduri de a te despărţi de cineva şi atâtea motive, încât îngrădirea acestora ar duce la motivul plictiselii de despărţiri. Atâtea moduri şi motive, iar mintea noastră creaţă de animale sociale dornice în continuu să ne împerechem nu foloseşte decât clişee, banalităţi şi veşnicul “It’s not yooouu… it’s me”. Veşnicul şi atât de hollywoodian încât în română mi se pare că sună foarte prost.

Cum poţi să te desparţi?

Împânzeşte-i casa cu bileţele. Bileţele pe care să scrii toate motivele pentru care vă despărţiţi, ca să nu te întrebe de 100 de ori. Dacă e un singur motiv, scrie-l pe ăla… de mai multe ori.

Du-l în parc. Zi-i că te duci după vată de zahăr şi lasă-l să te aştepte. Mult.. 

Aranjează-i o întâlnire cu altcineva. Ieşiţi în oraş, spune-i că relaţia voastră nu mai mergee.. dar că i-ai adus înlocuitor.

Scrie-i. Cu marker pe piele. “Nu te mai vreau”… în câteva zile se va spăla şi de urme de marker şi de urme de tine.

Du-l în club. Pune o tipă să stea pe lângă el şi apoi fă crize de gelozie.  De aici, cearta şi despărţirea decurg de la sine.

Cumpără-i o carte. Despre cum să treci peste despărţirea de partener. O să te întrebe inevitabil “de ce?”. Well… there is your chance.

Du-i un pachet de şerveţele nazale. La fel ca şi la carte… pentru suferinţa de după.

Prefă-te că ştii să citeşti în palmă. Citeşte-i că se va despărţi în ziua respectivă de persoana cu care e…şi acţionează. Valabil şi pentru cititu’n stele.

Laudă-te cu ultimul tău post de pe blog. Inevitabil va citi, şi va afla că a fost părăsit. Eventual după ce toţi ceilalţi prieteni şi-au exprimat “condoleanţele” în commenturi.

Păi nu? Dacă, după părerea unora discuţia de despărţire nu are rost să aibă loc face to face şi este overrated.. atunci de ce să o înlocuim cu un banal telefon, sms sau mail? Măcar să ne ieşim din tipare de tot…

Tu cum te-ai despărţi?

Şi ne-am câştigat independenţa…

Am fost întrebată ce reprezintă pentru mine o femeie independentă şi am fost prinsă cu garda jos şi cu temele nefăcute.

Ce-o fi această anomalie a naturii?

Azi am plecat de la serviciul pe care l-am obţinut şi păstrat prin propriile puteri, am făcut cumpărături într-un supermarket de lângă, am plătit din banii câştigaţi şi am ajuns în apartamentul meu, pe care m-am descurcat să îl găsesc, să îmi plătesc chiria şi facturile…

Am desfăcut o portocală şi împinsă de aromă m-am apucat să scriu despre independenţă.  :) Iar independenţa mea s-a terminat odată cu portocala şi odată cu ce am scris mai sus.

E toată independenţa pe care am dobandit-o până acum, şi e aproape maximul independeţei pe care, după părerea mea, poate să îl obţină o femeie de 21 de ani. Independenţa faţă de părinţi şi de nişte reguli nescrise şi stupide de multe ori.

În rest, dacă vrei, sunt al dracului de dependentă. Sunt dependentă de aroma cafelei dimineaţa, de crema cu aromă de ciocolată, de nebuna de sub mine din cauza căreia nu fac duş prea târziu, de conversaţii interminabile cu prietenii apropriaţi, de internet, de calciu, de muzică, de râset, de afecţiune, de sărut…şi aş putea scrie până mâine…

Pe măsură ce trăieşti scapi de dependenţa faţă de anumite lucruri, dar găseşti mereu alte şi alte lucruri pe care ţi le doreşti şi care sunt din ce în ce mai greu de obţinut. Până mori eşti dependent.Orice ai susţine, orice ai face şi orice ai avea.

Până să mai strigi din nou că eşti o femeie independentă, gândeşte-te întâi fără câte din lucrurile din viaţa ta care îţi fac plăcere şi îţi pun un zâmbet inocent pe faţă ai putea trăi…

Dacă nu găseşti niciunul, şi eşti „fără de cusur” la capitolul dependenţă aş vrea să te cunosc.
Ca să ştiu de cine îmi pare rău…